Reviews for The aware baby

The average rating for The aware baby based on 2 reviews is 3.5 stars.

Review # 1 was written on 2013-08-04 00:00:00 Ingrida Ledins Spre deosebire de multe alte lucruri pe care le-am citit și despre care m-am documentat abia după ce am născut, despre Aletha Solter și teoria ei legată de plînsul bebelușului citisem înainte de naștere. Așa, cîteva articole sporadice, nu vreo carte anume. Poate că asta ar fi meritat s-o citesc în întregime înainte, dar mă rog, nu simt c-aș fi pierdut vreun start foarte important, a fost bine și acum. Bănuiesc că Aletha e faimoasă, așa cum attachment parentingul e faimos, în sensul că mamele de acum știu cu ce se ocupă teoria și au citit măcar un pic despre, dacă nu cumva au și pus în aplicare cîteva lucruri, așa că n-o să spun nimic nou, dar o să punctez totuși cîteva idei mai importante ale autoarei. Plînsul nu e văzut ca un lucru negativ. Spre deosebire de mulți alți specialiști care îți arată ce și cum să faci (eventual în cîți pași) ca să-l oprești pe bebeluș din plîns, teoria Alethei Solter e că trebuie să-l lași să plîngă. Nu neconsolat în camera lui în timp ce tu-ți vezi de alte treburi, ci ținîndu-l în brațe, oferindu-i toată atenția și asigurîndu-l permanent de dragostea ta. Ce motive de plîns ar avea un bebeluș, odată ce e spălat, schimbat, hrănit, nu are febră, nu s-a lovit etc.? Conform A.S. bebelușul (la fel ca adulții, de altfel) are nevoie să se elibereze de tensiune și stres, pe care le acumulează încă dinainte de a se naște, în timpul nașterii, mai ales dacă este una dificilă (traumatizantă) pentru el, și pe tot parcursul vieții lui de pînă atunci. Ideea asta sună bine în teorie, doar că, un pic exasperant pentru mine, e repetată la nesfîrșit, indiferent de ce alte subiecte atinge autoarea. Somnul? Dacă nu adoarme nicicum, e clar, bebelușul trebuie să plîngă. Are conflicte cu un alt copilaș? În cele din urmă o tură sănătoasă de plîns va rezolva și această problemă. Crizele de furie se rezolvă și ele tot prin plîns șamd. OK, recunosc că exagerez puțin, adevărul e că îi dau dreptate, privind prin prisma adultului. Să aduni tensiune și stres, fără a te elibera de ele, nu e sănătos, așa că nu văd cum ar putea fi pentru un bebe, chiar dacă avem impresia că universul lui e mult mai restrîns și motivele de stres mai puține. Ce mi-a plăcut în mod deosebit, e modul în care Aletha Solter discută comportamentul de control, care e legat, normal, de plîns. Și anume, în loc să-i permitem bebelușului să se descarce prin plîns atunci cînd există tensiune, tentația noastră ca părinți e să-l oprim, avînd ideea/speranța că se liniștește. Așa că îi oferim o jucărie, suzeta, sînul, o bombonică. Care s-ar putea să funcționeze, chiar pe termen lung. Doar că esența problemei e departe de a fi rezolvată, creîndu-se în plus acest comportament de control: de fiecare dată cînd e supărat sau plînge bebelușul va vrea să sugă sau va vrea suzeta sau ne va cere ceva, lucruri care vor avea în viitor repercusiuni asupra lui, supraponderalitate din cauza suptului ca metodă de control, probleme cu dentiția din cauza suzetei etc. Cartea nu e desigur, numai despre plîns, Solter atinge și alte subiecte, mai mult sau mai puțin specifice attachement parentingului: nașterea și atașamentul care se creează între bebeluș și mamă, stimularea intelectuală, recompense și pedepse, siguranța și somnul bebelușului. Dacă nu încerci să o iei ca pe o filozofie de viață, cartea are niște idei foarte bune și sfaturi utile.

Review # 2 was written on 2015-07-27 00:00:00 Priscila Palma This book contains the core of a really useful perspective and a lot of useful information/ideas, especially for those new to attachment parenting. Solter provides a framework of relating to your baby through understanding and meeting their needs, especially those for love and emotional safety, and applies it to a number of issues and concerns that arise during parenting. I especially benefitted from her emphasis on the need of babies to be allowed to cry for extended periods of time (rather than assuming all cries are attempts to get some specific immediate need met), which might not have occurred to me otherwise. Her advice on how to differentiate different kinds of signals from a pre-verbal baby seem likely to be really useful too. Unfortunately, getting the most out of this book required putting up with a lot of nonsense. Solter follows in what seems to be the proud tradition of parenting books in making bold assertions based on plausible/just-so stories, but she goes further than most in trying to reduce nearly everything to one or two principles. The most egregious example of this is the way she attributes any possible parental disagreement or deviation from her approach to trauma during the parent's childhood, but this also shows up in her claims that certain behaviors (e.g. aggression toward other children) can only be a result of parents not providing a nurturing environment where the child is allowed to cry. She also regularly cites studies at a level of detail that raises obvious correlation/causation questions that she completely fails to address, instead just putting forth one possible explanation as the obvious conclusion.