Reviews for The structure of modern poetry: from the mid-nineteenth to the mid-twentieth century

The average rating for The structure of modern poetry: from the mid-nineteenth to the mid-twentieth century based on 2 reviews is 4 stars.

Review # 1 was written on 2020-10-28 00:00:00 Charles Drinnon #bibliotecaafectivă O carte (fundamentală, nu mai e nevoie să precizez) pe care am citit-o cu creionul în mînă pe vremea cînd visam să devin poet / profet și să inspir romanțe. Consideram că orice poet însemnat se cuvine a avea și o bază teoretică. Mă gîndeam, firește, la Edgar Allan Poe și la Filosofia compoziției. Simpla inspirație nu rezolvă lucrurile, e nevoie de studiu abstras... Recitesc acum eseul lui Friedrich cu satisfacția imensă că Destinul (aliat cu Providența & Fortuna labilis) n-a vrut să mă fac poet. A avut pesemne alte intenții cu mine, mai subtile, intenții și vreri pe care încă nu le-am descifrat întru totul. Mai e timp... În opinia lui Hugo Friedrich (1904-1978), lirica modernă începe cu Baudelaire, Rimbaud și Mallarmé. Autorul e unul dintre primii exegeți care au comentat un fapt esențial: în secolul XIX, poezia se desparte de înțelegere. Dar dacă nu mai pricepi vocea sibilină a poeților, mai poți să-i interpretezi? Hugo Friedrich crede că da. Marele romanist pare să accepte poziția că-l poți interpreta pe Rimbaud și fără să ajungi la un sens profund, aflat dincolo de „stratul” literal. Friedrich scrie: „Les Illuminations se prezintă ca un text care face abstracție de cititor. Poemul nu se vrea înțeles” (p.86). Dar: „O asemenea lirică devine interpretabilă [totuși], cînd ne apropiem de structura ei dinamică” (p.76). În fine: „Un poem cu sens obscur din perioada tîrzie [a lui Arthur Rimbaud], Larme, propune enigme care nu se lasă descifrate nici din titlul lipsit de orice raportare la poem, nici din conținuturile izolate... Ca aproape întotdeauna de acum înainte în lirica modernă, se recomandă și aici să pornim în interpretarea poemului nu de la imaginile puse în mișcare, ci de la desfășurarea mișcării” (pp.72-73). Riposta cititorului lui Hugo Friedrich ar putea suna cam așa: ciudat nu e că textul lui Arthur Rimbaud se poate interpreta, ciudat e că toate interpretările par la fel de îndreptățite. P. S. Să nu uit. O observație pe care am verificat-o meticulos și care s-a dovedit perfect justificată. Culoarea preferată a poeților moderni este și rămîne verdele (p.218). Cf. și Charles Baudelaire: „Întunecimea verde din serile umede ale verii” (Jurnale intime, traducere de Liliana Alexandrescu, București: Humanitas, 2017, p.34). P. P. S. Și pentru că Hugo Friderich s-a referit la poemul Larme, transcriu o traducere mai veche: Lacrimă Atunci cînd paseri, turme, țărănci se-ndepărtează, Stam ghemuit și beam ascuns dup-un tufiș Înconjurat de lemnul prea crud din aluniș, Pe-o ceață încălzită și verde-n dup-amiază. Dar ce-aș fi putut bea din rîul tînăr: Oise, Muți ulmi, ierbi fără floare sub norii-acoperiș, Ce să fi stors din tigva cu suc de colocază? Vreun aur scurs: sudoare sălcie pe furiș. De parc-aș fi fost firmă de han, neiscusită. Apoi schimbă furtuna un cer de-amurg în zări, Ivi țări negre, lacuri, prăjini sui, suită De colonade-n noaptea ca de sineală, gări. Nisip virgin o apă din crîng uda pierită, Spre mlaștini vîntul grindini mîna în revărsare... Pescuitor de aur ori de mărgăritare, Cum să nu fi-ncercat, ca el, de-a bea, ispită!

Review # 2 was written on 2012-01-06 00:00:00 Cheryl May Romanist german al secolului 20, Hugo Friedrich este celebru mai ales prin Structura liricii moderne, publicata prima data in 1956. Opera avea ca subtitlu "De la Baudelaire pina azi", dar incepind cu editia a IX-a, din 1966, va purta subtitlul "De la mijlocul secolului al XIX-lea pina la mijlocul secolului al XX-lea". Preocupat de unitatea stilistica a liricii europene in aceasta perioada, autorul afirma: "Structura liricii moderne se refera la acea trasatura comuna a poeziei lirice care consta in abandonarea traditiilor clasice, romantice, naturaliste, declamatorii, adica in modernitatea ei". Inca din preliminarii, autorul defineste poezia moderna prin asa-numitele categorii negative (multe regasindu-se la Lautréamont): disonanta, anormalitate, obscuritate, etc., subliniind ca poemul, incercind de a se tine deoparte de continuturi echivoce, devine o alcatuire suficienta siesi. Precursor al modernitatii este considerat Baudelaire, prin care incepe depersonalizarea poeziei moderne si la care fantezia este dirijata intelectual, caci temele poeziei sale sint purtatoare ale unei tensiuni fundamentale, aceea dintre satanism si idealitate. Intemeietorii modernismului sint Rimbaud si Mallarmé. In concluzie, lirica moderna este caracterizata prin legi lingvistice proprii ce au la baza disonanta, prin tendinta excesiva spre libertate, prin solitudine si realitate dezarticulata.