Two Strange Tales Book

Cartea asta formată din două povești scurte a reușit cu adevărat să mă impresioneze și să mă facă foarte curioasă să citesc celelalte lucrări ale lui Eliade, mai lungi și mai complexe. Ambele povești sunt scrise la persoana I iar naratorul pare a fi însăși autorul, într-o versiune mai tânără a sa; se poate spune deci că au valențe autobiografice însă sunt totuși considerate opere de ficțiune.
Secretul doctorului Honigberger este povestea autorului care, fiind contactat de o doamnă și rugat să analizeze colecția de cărți despre India a răposatului ei soț, descoperă printre hârtiile acestuia un jurnal destul de straniu, în care bărbatul încercase diferite tehnici pentru a deveni un adevărat yogin și a pleca în călătoria sa spre Shambala. Mai târziu, autorul află că domnului Zerlendi nu i se găsise niciodată cu adevărat cadavrul ci acesta dispăruse pur și simplu. Pentru că jurnalul ajunsese pe ascuns în posesia lui Eliade, acesta se întoarce pentru a-l înapoia, cu intenția de a-i mărturisi soției bărbatului adevărurile aflate din conținutul său... Ceva foarte straniu se întâmplă însă la final, cu o explicație lăsată la interpretarea noastră. Nu am mai intrat înainte în contact cu credințele indiene ș.a.m.d, deși știam că acesta este unul dintre domeniile în care Eliade a activat. Tocmai acest lucru mă face să-mi doresc să aflu și mai multe, legat de viziunea sa asupra tuturor acestor lucruri mistice.
În Nopți la Serampore, locul desfășurării acțiunii se mută în India, la Serampore, bineînțeles, unde autorul în jurul vârstei de 20 de ani împreună cu alți trei prieteni ai săi au parte de o experiență fantastică și greu de explicat. Aceștia par a călători în timp, în trecut, însă semnele prezenței lor se regăsesc atât în prezent cât și în implicarea lor din viziune. La finalul poveștii, autorul pune problema unui călugăr himalayan care îi explică însă că în realitate nimic nu e adevărat, totul e iluzoriu iar legile nu există și îi exemplifică acest lucru în cel mai sinistru mod cu putință. Nopți la Serampore mi-a plăcut și mai mult decât prima nuvelă, însă ambele sunt lucruri la care voi medita pe parcursul vieții mele. E de la sine înțeles că acele cunoștințe la care face referire Eliade îi sunt inaccesibile unui om care nu a studiat aceleași lucruri ca și el, așa cum la început autorului îi vine greu să înțeleagă munca depusă de doctorul Zerlendi pentru a elucida misterul doctorului Honigberger, în încercarea de a scrie o carte biografică despre el. Fiecare dintre cei trei bărbați au aspirat să transceandă timpul și spațiul, să depășească limitele umane etc., însă Eliade se declară înfrânt în încercările sale, motivând faptul că europenilor le e mai greu să ajungă la acel nivel datorită originilor lor sau a altor lucruri pe care nu le pot controla. Întrucât mi-e imposibil să înțeleg ceva ce nu am studiat (ca să nu menționez că mi-e imposibil să cred că lucrurile descrise în aceste două nuvele pot fi reale), pot doar să mă bucur de frumusețea descrierilor și să le percep ca pe niște lucrări de ficțiune în totalitate; ador stilul de scriere a lui Eliade și destul de curând, presimt că va ajunge printre autorii mei români preferați. Recomand această carte celor cu mintea deschisă spre lucruri neconvenționale, care să-și dorească să se lase purtați într-o călătorie spre lumi pe care le credeau inexistente.