Theory and rationale of industrial hygiene practice Book

Prima oară când am auzit despre această carte eram în clasele I-IV iar doamna învățătoare ne-o recomanda cu fiecare ocazie ca lectură suplimentară. Am ignorat titlul pentru că mi se părea pueril, o carte pentru copii ca oricare alta, un alt autor clasic overrated. Anii au trecut și am ajuns să pun mâna pe cartea "Jurnal", apărută la Nemira, ce a reușit să mă farmece anul acesta și să mă facă să îmi doresc să pun în sfârșit mâna pe marea operă a lui Jules Renard.

Am știut că va deveni una dintre cărțile mele preferate de la bun început. Mă așteptam la genul de naturalism atât de iubit de Renard în jurnalul său, mă așteptam la descrieri lungi ale naturii, mă așteptam la o lume la care să nu mă pot raporta. Copilăria mea din anii 2000 și a lui Morcoveață din 1894 (anul apariției romanului) chiar nu sunt cu mult mai diferite, din păcate. Spre surprinderea mea, cred că e cartea la care m-am putut raporta cel mai mult, pe de-a-ntregul, din tot istoricul meu de lectură de până acum. Nu sunt sigură dacă e și romanul său de debut, însă cu siguranță este autobiografic pentru Jules Renard, cum putem deduce și din "Jurnal", și a reușit să își ducă mesajul mai departe... până la mine, în anul 2016. Îmi pare rău că nu mai este o carte citită, despre care se vorbește în prezent. Știu că dacă aș fi citit-o când mi-ar fi spus doamna învățătoare, probabil aș fi făcut mișto de Morcoveață; i-aș fi spus "așa-ți trebuie dacă ești prost! haha"... iar el ar fi înțeles, ar fi fost în asentiment. Ar fi o greșeală să spun că Morcoveață e varianta mea masculină (sau să mă compar în vreun fel cu autorul în sine, departe de mine gândul). Cel mai corect ar fi să spun că în Morcoveață s-au adunat toți copiii cu suflete de artiști, proveniți din familii înjumătățite, ca s-o spun în cel mai frumos mod posibil.

Familia Lepic are trei copii: Morcoveață este mezinul, alături de sora sa, Ernestina, și fratele Felix. Tatăl lor este plecat foarte des de acasă iar în rest, mi se pare că îl întruchipează destul de bine pe Ilie Moromete, fiind un om cugetat, obișnuit cu viața la țară, ironic dar cam neatent la ce se petrece în familia sa. Mama este dracul împielițat, personajul care face toată cartea, cel mai important om din viața lui Morcoveață și astfel, și a lui Jules Renard. Cartea nu are o acțiune fluidă, sunt descrise scene, tablouri de mare însemnătate pentru dezvoltarea protagonistului; scene care ne arată evoluția sa dintr-un copil naiv, care își dorește afecțiunea celor din jur, într-un adolescent care ar prefera să moară decât să mai locuiască alături de mama sa. Iată drama. Iata de ce este cartea mea preferată de până acum, dintre toate.

Tristețea pe care această carte o transmite nu poate să nu te atingă, indiferent dacă poți rezona cu Morcoveață sau nu: cel puțin, așa sper. Eu, simțindu-mă practic parte din poveste, pot spune că nu există vreo scenă, vreun singur cuvânt, pe care să nu-l fi simțit din adâncul sufletului, care să nu mă fi făcut să răbufnesc, să înțeleg exact de ce Morcoveață se poartă într-un fel sau altul, să intuiesc cum se termină povestea și să plâng odată cu protagonistul... să îmi fie milă de el până la Dumnezeu, să mă izolez odată cu el, să vreau să mor odată cu el. Vreau să subliniez un lucru foarte important și anume traducerea. Ediția citită de mine a fost publicată în anul 1979 în colecția "Biblioteca pentru toți copiii" de la Editura Ion Creangă și tradusă din limba franceză de Marcel Gafton și Modest Morariu (care a scris și o prefață incredibilă cărții); nu îmi pot da cu presupusul în această privință însă mie mi s-a părut că textul a fost foarte cursiv și a putut emite situația socio-culturală din acea perioadă foarte bine. Pe scurt, avem parte de aproape un singur loc al acțiunii și anume, casa în care cresc cei trei copii, împreună cu servitoarea familiei tipic franțuzești. Cred că unul dintre motivele pentru care scenele mi s-au părut atât de familiare este tocmai influența acestei țări asupra României din secolul trecut; se știe însă că la noi aceste influențe încă se păstrează sub diferite forme iar fenomenul e în general cunoscut sub forma de "ifose".

Morcoveață e un copil plăpând, ascultător, mereu luat peste picior din această cauză, mereu pedepsit fizic sau psihic, mereu luat în râs când încearcă să-și exprime opiniile. Deși pe măsură ce crește viziunea sa asupra lumii devine din ce în ce mai bogată, citind multe cărți și învățând bine la școala cu internat la care l-au trimis părinții, Morcoveață rămâne același copil fără un nume real, un "nătăfleață" lipsit de viitor, ca un preș neînsemnat peste care calcă toată lumea. Fiecare copil simte nevoia de a-și impresiona părinții, de a le face pe plac, de a-i face mândrii, iar Morcoveață simte nevoia asta cu atât mai mult din moment ce niciodată nu primește atenția cuvenită de la părinți. Madame Lepic are mereu ceva răutăcios de zis, are jocuri sadice cu fiul său, în care îl pune la grele încercări psihologice, lăsându-l sleit de puteri și din ce în ce mai trist. Femeia este genul căreia îi place să se victimizeze, în special atunci când nu primește ce vrea de la cei din jur, însă va avea o surpriză bine meritată de la fiul său la finalul cărții.

Există o scenă cu Morcoveață la internat pe care pur și simplu am savurat-o și mă voi gândi mereu la ea ca la un exemplu perfect pentru această stigmă de "attention whore", folosită cu atâta răutate de societatea contemporană. Datorită faptului că un profesor îi acordă mai multă atenție colegului său decât lui Morcoveață, copilul declară că între cei doi este ceva mai mult de atât iar profesorul este dat afară. Acest comportament este tipic unui copil care a fost tratat cu mult mai multă răutate de atât de către cei din jur, este doar o exprimare a acestei stări de continuă angoasă, un manifest crud, la fel ca împușcarea păsărilor la vânătoare sau uciderea animalelor ce trebuiau gătite în familie. Ura crescândă din Morcoveață este cel mai frumos lucru ilustrat în acest roman, pentru că nimic nu este mai simplu, nimic mai logic, ca faptul că o astfel de creștere a unui copil duce la aceste rezultate - în absolut orice perioadă din timp ar trăi.

Mi-ar plăcea să vină cineva precum Madame Lepic să spună că Morcoveață e doar un răsfățat, că e prea sensibil, că totul se întâmplă doar în mintea lui. Mi-ar plăcea să se întâmple asta pentru că discutăm despre unul dintre cei mai mari autori ai Franței, despre ai cărui părinți nu ar fi auzit nici naiba daca nu scria acest roman. Mi-ar plăcea să vină cineva să-i spună unui copil că "nu e singurul care vrea să se sinucidă" și "să renunțe la această încercare de a primi atenție"... mi-ar plăcea să văd apoi cum acel om arde în iad.
"Morcoveață" este un roman despre ATENȚIE, despre copilărie, despre psihicul unui copil, mai ales al unui viitor artist. Este un roman despre simplitate, despre natură, despre fericire(a din nefericire). Cu siguranță am ales perioada perfectă pentru a citi această carte, căci acum sunt mai mult decât sigură că fiecare copil gândește exact la fel, când ajunge în acea situație: și ce dacă adulții îmi fac rău și nu le pasă de mine, și ce dacă mă doare ce spun ei... uite ce frumos arată acel lac! uite ce fluture frumos! uite câte alte lucruri bune sunt în jurul meu, pe care ei nu mi le pot lua!...

Mi-aș dori ca acest mecanism de apărare să reziste în timp, de-a lungul vieții. Cu siguranță el se transformă ulterior în artă, cum de altfel și avem acest exemplu concret; acesta cred că e cel mai frumos lucru pe care l-am citit vreodată, cel mai frumos adevăr. E ca și cum m-aș fi întors în copilărie și aș fi trăit-o încă o dată cu eu cea de atunci. Așa trebuie să se fi simțit și Jules, care l-a tot menționat pe Morcoveață până la finalul vieții sale și s-a regăsit mereu în copilul care a fost odată. Mi-aș dori să pot convinge pe toată lumea să citească această carte, care e tristă în sine dar extraordinară privită din această perspectivă: iată cum ne afectează durerea, iată ce devenim dacă avem astfel de experiențe.

Lăsați-l pe Morcoveață să vă amintească faptul că cel puțin odată v-ați simțit exact ca el. Neînțeleși. Dați la o parte. Copii.