The Constitution in Congress: The Federalist Period, 1789-1801 Book

Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu



..........................................
Așa cum și-a obișnuit cititorii, Besancon și de această dată construiește un discurs foarte bine argumentat, un discurs care arată, daca mai era cazul, că omenirea are în momentul de față o foarte mare problemă: nu a pedepsit, și nici nu dă semne că are de gând să o facă, comunismul așa cum a făcut-o cu nazismul.

Motivul pentru care autorul a purces la scrierea eseului de față este unul extrem de banal și trist: la doar câteva luni de la publicarea Cărții negre a comunismului ecourile respectivei apariții se stingeau rapid, senzația fiind că lucrarea și reacțiile la adresa acesteia nu a fost decât un firav foc de paie. De ce? Se întreabă Besancon? De ce? Ar trebui să se întrebe întreaga lume. De ce nazismul a fost atât de repede și ușor de condamnat, liderii acestuia atârnând cu limbile de-un cot nu doar la câteva luni de la sfârșitul războiului, ci chiar la câțiva zeci de ani de la cucerirea Berlinului, pe când conducători, ucigași și torționari comuniști încă-și văd de viață liniștiți chiar dacă toată populația le cunoaște crimele?

Nazismul a durat 12 ani, iar comunismul 70. Besancon pune lipsa de condamnări la adresa comunismul pe seama amneziei de care umanitatea se face vinovată datorită modului în care comunismul a reușit să se considere științific cu ample elemente fantastice, acțiuni care au provocat adesea involuntar o uitare programatică. Deși chiar și nazismul s-a considerat științific și a cochetat cu elemente fantastice de ordin religios, nu a avut parte de o filosofie utopică bine construită și atrăgătoare lipsindu-i lucrări intelectuale de greutatea Capitalului, de exemplu. Tot Besancon a observat că, totuși, comunismul nu a reușit să atragă și să fascineze inteligențe redutabile, nazismul dimpotrivă, s-a bucurat de afinități din partea unor minți mari precum Heidegger.

Dacă comunismul a avut parte de o amnezie din parte umanității, nazismul s-a bucurat de hipermnezie, în primul rând datorită Șoah-ului. Culmea, evreii nu sunt singurii care pot da un nume înfiorător unei catastrofe, ucrainenii având și ei Holodomor-ul pus la cale de Stalin care a ucis cel puțin 3.5 milioane de oameni (am luat cea mai ″optimistă″ estimare), golod însemnând foamete, iar mor e năpastă. Abia în 2003 a fost recunoscută de marile puteri această catastrofă drept un genocid… Unii istorici, din punctul meu de vedere, de-a dreptul frivoli insistă că Holodomor-ul nu este genocid deoarece oamenii care au murit (lucrarea lui Davies și Wheatcroft propune cifra totală de 5,5 până la 6,5 milioane de ucraineni morți în urma Marii Foamete) au murit la sat, nu în orașe, ceea ce înseamnă că nu este corect să se vorbească despre un genocid. Asta ca să nu mai spunem despre istoricii care susțin faptul că Marea Foamete a avut cauze, în principal, naturale…
.......................................