The Hooligan's Return: A Memoir Book

Care mai sînt conotaţiile cuvîntului "huligan" în limba română, după ce l-au folosit Sebastian, Eliade şi (pardon) Iliescu? Cert, nu cele ale "hooligan"-ului englezesc, irlandez, whatever.

Dacă Eliade vedea în huligani noua generaţie a tinerilor intelectuali interbelici răzvrătiţi împotriva falselor valori ale lumii în care traiau, Mihail Sebastian se autointitula huligan după ce Nae Ionescu şi alţi iluştri intelectuali români interbelici îi negaseră condiţia de om punînd-o în opoziţie cu cea de evreu. Căci în logica respectatului profesor care a enunţat printre altele celebrul truism al raţei care-i raţă orice-ar face, şi evreul era evreu orice-ar fi făcut, şi n-avea prin urmare loc nici în spaţiul, nici în limba românească.

Ei bine, un alt huligan evreu, Norman Manea, ajuns în "paradis" (apelativ ironic al spaţiului american descris în primele pagini ale cărţii), după ce a trecut prin lagărul transnistrean şi cel socialist, îşi caută patria, neştiind dacă s-o identifice cu ţara sau cu limba românească, obsedat de urarea unei prietene americane care-i dorise să se trezească într-o dimineaţă şi toată America să-i vorbească româneşte.

De aceea, deşi memoriile consemnează ruşinoasa distincţie a lui Nae Ionescu între evrei şi oameni, menţionează trădarea lui Sebastian de către Eliade, descriu anii de cosmar din Transnistria şi România comunistă, ele nu sînt atît o cronică a nedreptăţilor şi a suferinţelor îndurate de evreul Norman Manea, cît un studiu al apartenenţei evreului Norman Manea la limba română, singura în măsură să-i trimită sufletul spre lume.

Într-un stil impecabil şi folosind o intertextualitate fermecătoare ( chiar dacă oarecum dificilă pentru unii cititori), identificîndu-se cu cei doi virtuozi ai recuperării timpului, Marcel Proust şi Leopold Bloom, numai pentru a se distanţa în acelaşi timp de ei, Norman Manea pune în valoare încă o dată posibilităţile nelimitate ale limbii române pe care atît de elegant o locuieşte şi şi-o revendică drept adevărata, poate singura sa patrie. În orice caz, singura care nu l-a trădat niciodată.